artdeco

scrisorileCATREsimon

arhitecturaINproiectulCOMUNIST

bucurestiARHITECTURAsiMODERNITATE

image

castelulPELES

image

fondulDOCUMENTARdeARHITECTURA

Masa rotundă “Arhitectura şi urbanismul sub comunism în România”

Masa rotundă “Arhitectura şi urbanismul sub comunism în România”
Organizată sub egida programului european ATRIUM şi a Fundaţiei pentru Arhitectură şi Urbanism SIMETRIA, în cadrul librăriei Cărtureşti
28 martie 2013

   

 Seara a debutat prin cuvântul domnului arhitect Alexandru Beldiman care, în calitate de gazdă, a anunțat programul, a introdus vorbitorii și a făcut o scurtă prezentare a programului ATRIUM. La finalul mesei rotunde publicului i-a fost oferit volumul “Manual of Wise Management, Preservation, Reuses and Econimic Valorisation of Architecture of the Totalitarian Regimes of the XXth Century”, o colecție de exemple de bune practici în privința conservării patrimoniului perioadei respective. Programul ATRIUM a pornit din inițiativa consiliului municipal al orașului Forli din Italia, cu scopul de a dezvolta o rută culturală europeană care să grupeze obiective din țări europene care au suferit regimuri totalitare fie de dreapta (Italia și Grecia), fie de stânga (Slovenia, Bulgaria, Ungaria, România, Serbia, Albania, Croiația, Slovacia, Bosnia și Herțegovina).
Interesul pentru istoria arhitecturii perioadei comuniste este împărtășit de Fundația Simetria, astfel că au fost trecute în revistă publicațiile editurii Simetria care abordează arhitectura perioadei: “Dacia 1300” (Ana Maria Zahariade, Tom Sandquist, 2003), “Arhitectura în proiectul comunist. România 1944-1989”, (Ana Maria Zahariade, 2011), “De la Casa Scânteii la Casa Poporului: patru decenii de arhitectură în București, 1945-1989”, (Alexandru Panaitescu, 2012).

Domnul Beldiman a pus discuțiile sub semnul nevoii de a judeca cu acribie atât producția arhitecturală de largă răspândire, cât și reușitele arhitecturale ale perioadei, într-un context în care au existat și excepții remarcabile de la regula foarte strictă. Diverse fire ale continuității arhitecturale cu producția antebelică au fost deschise și abordate de-a lungul serii, alături de discuții privind sincronizarea conceptuală a arhitecturii anumitor decenii cu arhitectura internațională precum și discuții despre valoarea arhitecturală a unor obiective în general percepute ca prea încărcate ideologic.
Al doilea vorbitor a fost domnul Costel Damian, directorul programului ATRIUM, economist, specializat în probleme de turism, care a prezentat pe scurt activitatea în cadrul programului “Arhitectura regimurilor totalitare în managementul urban” (ian. 2011 – oct. 2013). Mitropolia Moldovei și Bucovinei este partenerul român între instituțiile din sfera publică și educațională care participă la program. Obiectivul general al programului este definirea și promovarea traseului culturalbazat pe patrimoniul arhitectural al regimurilor totalitare ale secolului XX. Produsele proiectului realizate de partea română până în acest moment sunt reprezentate de șase studii caz pentru obiecte de patrimoniu național, participarea la studiul transnațional, la publicarea broșurii internaționale, realizarea de materiale grafice, participarea la manualul de bune practici anunțat anterior. Promovarea proiectului în continuare va consta, pe lângă utilizarea mijloacelor obișnuite (mass media), în organizarea parcurgerii turului cultural pentru media și agenții de turism.
Doamna profofesor Ana Maria Zahariade a făcut o scurtă introducere în partea a doua a mesei rotunde, dedicată câtorva prezentări cu abordări variate asupra arhitecturii perioadei comuniste în România. Dânsa a exprimat rezerva pe care discuțiile pe această temă le ridică de obicei, prin riscul deturnării lor către un “proces” post factum intentat întregii profesiuni, care a pus în alte ocazii problema lipsei de valoare a întregii producții arhitecturale a perioadei. Se pune problema modului în care se poate aborda și asuma istoria recentă a arhitecturii într-o perioadă în care relația profesiunii cu puterea politică a cunoscut o intimitate nedorită, însă extremă. Necesitatea de a aborda istoria arhitecturii perioadei comuniste împreună cu analiza politică a acesteia devine tot mai evidentă, lucru ce reiese din cercetările recente finalizate sub conducerea științifică a doamnei profesor - Alexandru Răuță cu o lucrare asupra centrelor civice ca proiect politic, Irina Băncesu cu o cercetare asupra litoralului românesc, Irina Tulbure și Miruna Stroe, prezente la masa rotundă.
În continuare au luat cuvântul cele două cercetătoare, care au prezentat pe scurt câteva idei din lucrările de doctorat recent susținute.
Arh. Irina Tulbure, autoarea lucrării “Arhitectură şi urbanism în România anilor 1944-1960: constrângere şi experiment”, a prezentat pe scurt câteva din ideile care au conturat cercetarea sa. Una din ideile subliniate a fost nevoia de a cerceta producția arhitecturală în contextul propagandistic de care era înconjurată, ca parte a “proiectului socialist”, fără însă a ignora coordonatele personale ale arhitecților care le-au creat, care nu au avut întotdeauna ca resursă condiționarea politică. În plus, cercetătoarea subliniază, între altele, importanța formării noilor generații de arhitecți de după război, care, se dovedește, are un rol important în diverse filoane de continuitate arhitecturală cu experiența antebelică.
Arh. Miruna Stroe a pus problema obiectivității cercetărilor recenteîn opoziție viziuni personale. Cercetările se bazează, în general, pe documente de arhivă analizate prin grila profesională. Autoarea a făcut prezentarea a trei astfel de documente, reprezentative pentru procesul deciziei politice asupra construcției de locuințe, fiind constituite de ocazii de întâlnire dintre puterea politică și arhitecți. Documentele pot schimba opinii încetățenite, cum ar fi chestiunea suprafeței locuinței (care scade o bună perioadă după război) sau imaginea de “demolator” a lui Nicolae Ceaușescu, care în prima perioadă a regimului său se opunea demolărilor pentru construcția de noi locuințe.
Domnul profesor Nicolae Lascu a vorbit despre nevoia de a ne uita cu curiozitate, dorință de a înțelege perioada și de a considera produsele ei ca strat ce face parte din istoria unei localități (abordare cunoscută în istorie ca “lalongue durée” sau “il tempo lungo”) , spre deosebire de atitudinea actuală, care de multe ori preferă ignorarea sa.Domnia sa a propus patru subiecte de discuție care ar putea contura o viitoare istorie a urbanismului în România, pe care le-a lăsat deschise discuției: 1) problema scării urbanismului (de la ansamblurile de locuit, inserții în contexte istorice, zone industriale, la amenajarea teritoriului), sistematizarea localităților, apariția teoriei moderne originale urbane;  2) problema continuității și a rupturilor; 3) relația dintre modernizare și distrugeri; 4) problema centralizării în contextul unei conduceri autoritare.
Raportările personale la activitatea de proiectare în perioadă au venit de la arhitecții consacrați Șerban Sturdza și Dorin Ștefan, cu două abordări radical diferite.
Domnul Șerban Sturdza a prezentat câteva proiecte realizate în IPROTIM, atât la începutul carierei sale, cât și mai târziu. Primul proiect, prezentat sub semnul primei întâlniri directe cu puterea, a fost o intervenție la un cinematograf proiectat inițial de Duiliu Marcu, unde dorința personală a primului secretar de a avea o sală individuală de proiecții, a dat naștere unui proiect “schizofrenic”, în două variante, una pentru ochii primului secretar, iar alta pentru avizări. Următorul proiect, școală și grădiniță pentru copii cu dizabilități psihice la Lugoj, a ocazionat contactul cu trucurile de care era nevoie pentru ca anumite detalii din proiecte să fie acceptate, dar și cu posibilele consecințe ale construirii înafara limitelor strâmte impuse. Situarea într-o continuitate cu arhitectura modernistă interbelică a fost o opțiune asumată de arhitect. Mai detaliată a fost prezentarea Centrului de hematologie din Timișoara, unul din proiectele care l-au consacrat pe Șerban Sturdza, premiat de UAR în 1980. Un ultim proiect prezentat, o sală de mese pentru copii realizată în 60 de zile direct pe șantier cu dulgheri, arată nevoia de a investiga resurse surprinzătoare pentru reușita proiectelor.
De la începutul cuvântului său domnul Dorin Ștefan și-a precizat situarea într-o “nișă” constituită în principal de activitatea sa în Universitatea “Ion Mincu”, care l-a ferit de un contact brutal cu regimul politic și l-a pus, de-a lungul vremii, în situația de a proiecta liber (cu excepția unei autocenzuri minime). Colaborarea cu Dinu Patriciu și mai apoi cu Emil Barbu (Mac) Popescu i-a dat șansa de a lucra la concursuri internaționale și la proiecte pentru străinătate. Lucrul în atelierul de proiectare de pe lângă Casa de cultură a studenților “Gheorghe Preoteasa” a ocazionat proiectul casei de cultură de la Slatina, unul din proiectele sale cunoscute, pe care arhitectul l-a discutat în detaliu. Problematizarea abordării arhitecturii postcorbusiene, a sincronizării cu arhitectura internațională a momentului, erau preocupările principale ale autorilor și doar marginal își puneau problema unui minim compromis al imaginii arhitecturale prin realizarea unei fațade principale ușor de înțeles de către puterea politică.
Mircea Toma, psiholog și jurnalist, prezentat de către Alexandru Beldiman ca prieten al arhitecților și voce lucidă din afara profesiunii s-a adresat mai curând studenților prezenți în număr mare în sală și a revenit la tematica inițială a discuției, anume valorificarea turistică a patrimoniului perioadei comuniste. Ideea pe care a subliniat-o vorbitorul a fost aceea că deși această valorificare turistică este binevenită, obiectul arhitectural inclus în turul cultural trebuie să fie însoțit de mărturii care să comunice istoria sa, de multe ori dramatică – exemplul oferit a fost cel al Casei Poporului și a cartierului masacrat pe care s-a așezat aceasta.
La finalul mesei rotunde care a durat peste două ore și jumătate, doamna Zahariade a pledat pentru păstrarea demnității în chestiunea expunerii turistice a acestui patrimoniu și a subliniat faptul că problema moralității și responsabilității profesiunii în fața societății este o idee care poate și trebuie în continuare dezbătută, de aceea a militat pentru reluarea discuțiilor cu o ocazie ulterioară.


Miruna Stroe


Bookmark and Share